Finanțare nerambursabilă de la stat pentru construirea de grădinițe private




Statul român acordă fonduri nerambursabile, prin programul Growth, în valoare maximă de 500.000 de euro/întreprindere pentru construirea de grădinițe private cu profil sportiv. Beneficiarii acestor fonduri vor putea fi firmele private, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, cluburile și federațiile sportive, organizațiile non-guvernamentale, fundațiile și asociațiile. Răspunzătoare de acest program este Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

Întreprinderile care doresc să beneficieze de finantari nerambursabile, trebuie să: dovedească deținerea terenului pe care urmează să fie construită grădinița; să nu se afle în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, faliment, insolvență, stare de lichidare, suspendare temporară a activității. În cazul solicitanților organizați sub formă de societate comercială, pe lângă condițiile impuse mai sus, aceștia mai trebuie să respecte următoarele: în anul fiscal anterior datei depunerii cererii de finanțare trebuie să fi avut activitate, să fi depus situații financiare și să aibă înregistrat profit din exploatare; să fie constituite în baza Legii nr. 31/1990 sau a Legii nr. 1/2005.

Proiectul de finanțare nerambursabilă se va aproba doar dacă respectă următoarele: îndeplinește numărul minim de 10 angajați necesari; se vor respecta toate prevederile legale în vigoare în construirea și amenajarea grădiniței; clădirea dispune de cel puțin 2 săli de grupă, acestea fiind amenajate conform facilităților necesare prezentate în schema programului; dacă grădinița cu profil sportiv se va amenaja într-o clădire deja existentă, aceasta trebuie să fie modernizată și amenajată în conformitate cu condițiile impuse; în ultimii 5 ani de la data de depunere a proiectului în interiorul clădirii să nu fi funcționat o grădiniță sau creșă. În cazul în care întreprinderilor participante li se va aproba acordarea de fonduri nerambursabilă, ele vor avea următoarele obligații: să-și desfășoare activitatea în grădinițe sportive pe o perioadă de cel puțin 10 ani, în caz contrar, vor fi obligați să ramburseze întreaga sumă care le-a fost acordată; să acorde un anumit număr de locuri gratuite în primii 4 ani de activitate; tot pe o perioadă de 10 ani, trebuie să-și stabilească tarife astfel încât acestea să nu depășească tarifele altor grădinițe care au același domeniu de activitate; la sediul grădiniței să afișeze public, în perioada derulării proiectului și în primii 7 ani de funcționare, dovada participării în cadrul proiectului.

În categoria cheltuielilor eligibile intră următoarele: construcția sau amenajarea clădirii în care își va desfășura activitatea grădinița; amenajarea terenurilor de sport și a posibilelor anexe; obţinerea autorizaţiei de funcţionare de la Ministerul Educaţiei Naţionale, dotarea sălilor de clasă cu mobilier și aparatură birotică, dotarea sălilor de sport cu aparatura necesară; acoperirea utilităților.

Indiferent dacă solicitantul este o firmă privată, o organizație non-guvernamentală, sau o instituție publică, cea mai simplă metodă de a obține finanțare nerambursabilă prin programul Growth este să înceapă cât mai repede o colaborare cu o firmă deconsultanță. Programul se va derula până în data de 31 decembrie 2020, iar până atunci sunt mulți pași pe care solicitantul trebuie să-i urmeze și să-i îndeplinească pentru a-i fi aprobat proiectul. Beneficiarul trebuie să fie conștient de faptul că procesul de accesare a finanțării programului Growth este unul complex, iar dacă nu ai parte de expertiza necesară în domeniu, poate fi destul de dificil să obții fondurile.

Comments